Satul actual Tămășești a devenit parohie începând cu anul 1879, având, însă, de mai înainte o biserica veche adusă din satul Țebea (jud. Sălaj), biserica de lemn construită în stil maramureșan. În anul 1800 este pomenită o biserica din piatră cu hramul “Sfințîi Mihail și Gavriil”, preot paroh onorar fiind Gheorghe Maior. Numărul sufletelor după “Semantismul veneratului cler al eparhiei greco-catolice române a Maramureșului pe anul 1932” era de 875, la care se mai adăugau 12 suflete de “pocăiți” (penticostali) și de 16 suflete de izraieliți (evrei). Biserica de piatră a fost demolată fiindcă piatră din care era construită era necorespunzătoare. Ea a fost adusă de la carieră din localitatea Țicău, carieră care este închisă acum, această piatră se sfărâma și se macină într-un timp foarte scurt. Acest lucru se poate observă din faptul că din 1800 până în 1910-1912, când s-a demolat și s-a ridicat o nouă biserica din cărămidă, sunt numai 30-32 de ani. Așadar, între anii 1910-1912 s-a ridicat o biserica de cărămidă prin contribuția benevolă a credincioșilor pe vremea vrednicului preot Pop Ioan, care prin fiul său, medic la Cluj, a donat bisericii clopotele ce se folosesc și acum. Casă parohială datează tot de pe la anul 1800, că apoi, în anul 1938, să fie demolată și zidită din cărămidă adusă din satul Motis (jud. Sălaj), unde s-a demolat un conac boieresc pe care credincioșii l-au cumpărat și cu clacă au mers fiecare cu căruțele și le-au adus în sat.

Satul este atestat documentar din anul 1424, sub denumirea de Egerbegu; în anul 1475 – Egerbeth; în anul 1549 – Egeobek; în anul 1569 – Egerbeg, Egerbegy. În anul 1733 este pomenit cu un nume asemănător celui de astăzi, Temasesty. În 1850 Temasasty și tot atunci primește numele de Tămășești, pe care îl poartă și astăzi. La pagină 182 din “Dicționar istoric al localităților din Transilvania, întocmit de Coriolan Suciu”, în volumul 2-lit. e-z; în “Iobăgia în Transilvania în sec. 16-vol. 2- Academician D. Prodan pag. 194-201 – cap. 13 Domeniul Cehu-Silvaniei la 1566-1569” precum și pag. 196 sunt menționate celelalte sate reprezentate la conscriere fiind datate că românești. Înainte de anul 1948 a fost parohie greco-catolică, dar cu preot ortodox, dovadă că în rânduiala bisericească nu sunt influențe de alt rit. Cartea “Localitățile județului Maramureș-1971” pag. 90 arată că față de reședința comunei, satele sunt situate la distanțe cuprinse între 3 km – Tamasesti și 2,5-1km celelalte sate. Populația parohiei Tamasesti reprezenta, în 1970, 44,9% din locuitorii comunei fiind toți de naționalitate română. Numărul locuințelor este de 240, din care credincioși ortodocși 148 de familii cu 475 de suflete, 40 de familii cu 100 suflete penticostali, martori ai lui Iehova 13 suflete, româno-catolici 1, reformați 1. Preoții care au slujit la altarul bisericii alături de Gheorghe Maior și Pop Ioan mai sus pomeniți, sunt: Sabău Florian, Cototiu Nicolae, după care a urmat că slujitor al altarului, începând cu anul 1975, preotul Pop Petru, până în anul 1981. În perioada 1981-2000. În Tamasesti activează preotul Păcurar Mihai-Mircea, iar din 2000 și până astăzi preotul Chiș Dorel, autorul acestei lucrări, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Baia Mare și student al Facultății de Teologie din Oradea în perioada 1997-2001.

Venirea părintelui Pop Petru în parohia Tamasesti, a însemnat un moment de cotitură în viață spirituală a credincioșilor, deoarece, după cum mărturisește însuși părintele, situația parohiei și inclusiv a pastoritilor lui era una dezastruoasă. Această situație s-a datorat, în primul rând, nepăsării de care a dat dovadă preotul Cotutiu Nicolae care, rămas văduv și fiind la o vârstă destul de înaintată, și-a neglijat într-un mod inadmisibil misiunea ce i-a fost încredințată prin punerea mâinilor arhiereului. Și, în al doilea rând, indiferenței de care au dat dovadă Consiliul Parohial și credincioșii care nu au făcut nimic pentru a remedia această situație. Astfel, misiunea părintelui Pop devenea una deosebit de delicată. Dar, prin tact pastoral, dublat uneori și de severitate, a reușit că în numai trei ani de zile să refacă biserica aproape din temelie, să facă casă parohială cât de cât locuibilă și mai ales să-i aducă pe oameni aproape de biserica. Muncă i-a fost pe deplin răsplătită, căci la 30 octombrie 1977 are loc sfințirea bisericii de către Înalt Preasfințitul Teofil, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, care în predică să a mulțumit oamenilor pentru strădania și muncă lor și a lăudat activitatea părintelui care, în numai trei ani, a reușit să readucă parohia la un stadiu normal. Din 1981-2000 în Tamasesti activează, așa cum am mai amintit, părintele Păcurar Mihai, care duce mai departe activitatea începută de părintele Pop, extinzând casă parohială și zidind o nouă anexă. Anii ’90 aduc un nou suflu în viață parohiei, credincioșii își doresc să-și împlinească unele vise pe care nu și le-au putut împlini în timpul regimului comunist, acelea de a picta biserica. Astfel, biserica este repictata în anul 1998, an în care are loc și Liturghia arhierească de resfintire a bisericii de către Preasfințitul Iustin Sigheteanul episcop vicar al Maramureșului și Satmarului, înconjurat de un sobor frumos de preoți din localitățile învecinate și de un număr mare de credincioși. În cadrul predicii sale, Preasfințitul subliniază calitatea lucrărilor efectuate, efortul material depus de credincioși și strădania părintelui Păcurar, drept pentru care ii conferă acestuia titlui de iconom stravofor cu dreptul de a purta cruce.