Folclor ~ Tămășești

Influențe folclorice în datini și sărbători. Frumoase sunt datinile și vesele obiceiurile și pline de farmec sunt sărbătorile creștine așteptate cu atâta nerăbdare și chiar cu freamăt de locuitorii satului. Între acestea, un loc de seama îl ocupă Crăciunul, cu tradițiile sale milenare, moștenite și păstrate cu sfințenie de înaintași.

Influențe folclorice în datini și sărbători. Frumoase sunt datinile și vesele obiceiurile și pline de farmec sunt sărbătorile creștine așteptate cu atâta nerăbdare și chiar cu freamăt de locuitorii satului. Între acestea, un loc de seama îl ocupă Crăciunul, cu tradițiile sale milenare, moștenite și păstrate cu sfințenie de înaintași. Atrăgătoare prin farmecul lor, prin ineditul lor, datinile și colindele Crăciunului din Tamasesti sunt un minunat prilej de a pătrunde în tainele sufletului acestor români și de a surprinde pe viu felul în care un străvechi popor latin din estul Europei îmbogățește tradiționalele sărbători de iarnă. Credincioșii ortodocși români din Tamașești spun că Dumnezeu a lăsat colindele că, în fiecare an, de Crăciun, numele cel sfânt al Domnului să vină neapărat la urechile oamenilor și astfel să-i abată de la calea răutăților.
Altă legendă ne încredințează că atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieși diavolii și astfel lumea va încăpea pe mâna lor. Crăciunul este o sărbătoare a veseliei, în care viețuiește lumea “calendelor”, o lume a copiilor cu Steaua și Viflaimul și cu traistă la geam; făcând să răsune tot satul de colind, de glasuri argintii, amestecate cu lătratul câinilor. Glasurile lor angelice transmit mai departe mesajul păcii betleemice. Cu toate că lacrimile le siruie pe obraz de frig, cu toate că gatlejurile lor sunt amorțite, aceste ființe cu inima senină au o inexprimabilă bucurie că se văd și ei cu “parale” și cu straitele pline cu nuci, mere, pupăze și colaci. În această noapte, veselia continuă până la ivirea zorilor, când doar întârziații mai trec singuratici pe ulițe, prin troiene de zăpadă, ce le împiedică drumul.
Vestea Anului Nou se face simțită încă din Ajun, când fiecare om așteaptă cu nerăbdare urarea “Anul Nou Fericit!“, din partea celor mai tineri, cărora li se răspunde: “La anul și la mulți ani“! Dacă din întâmplare în Ajunul Anului Nou intră în casă o femeie sau o fată, aceea riscă a fi închisă în coteț sau în grajd, fapt considerat de rău augur pentru familia respectivă în Anul Nou.
În Tamasesti “plugușorul” este perpetuat încă de pe vremea românilor, că o mărturie a statorniciei vieții spirituale pe aceste plaiuri. În noaptea Anului Nou, flăcăii leagă porțile sau ușile fetelor mari, cocoțând tot felul de momâi prin curte în chip de pețitori. Când ceasornicul arată miezul nopții, glasul clopotelor se face auzit împreună cu urările de pace și fericire, pe care tinerii le fac; semn că un an a fost îngropat în noianul vremii și altul se profilează la orizont. În ajunul Bobotezei, preotul umblă cu crucea din casă în casă, că să sfințească gospodăriile credincioșilor. În ziua praznicului, oamenii iau cu cănile apă sfințită, pentru a o folosi în sfințirea casei, a animalelor, a fântânii și pentru băut, “că să se sfințească și că să se curățească“. Apoi păstrează aghiasmă pentru tot cursul anului, crezând în puterea ei vindecătoare pentru orice boală și de a alungă pe necuratul din casă. În ziua Bobotezei se tăiau rămurele din pomi și se țineau într-o sticlă cu apă sfințită până ce înfloreau. Era credință că acolo unde nu înfloreau, acei oameni nu vor avea parte de noroc în decursul anului.
La 9 martie, de ziua celor 40 de mucenici, se credea că aceșți sfinți lovesc cu toiegele în pământ pentru a răsări iarbă. În cinstea lor, gospodinele coc 40 de plăcinte (lipii). În sat se păstrează și credință aceea că de Blagovestenie (Bună Vestire) i se dezleagă cucului limba care cânta fără întrerupere până la San’ Petru (29 iunie), când i se închide pliscul.
De 23 aprilie, “Sângeorzul”, oamenii puneau la porți și la ferestre ramuri de salcie și de rug. Din această zi se spunea că nu este voie să mergi cu vitele sau oile pe orice pajiște, pentru că iarbă crește cu spor și trebuie lăsată pentru a fi cosită. Iar de Florii, la biserica se împart credincioșilor ramuri verzi de salcie (mâțișoare). Unii le păstrează la icoane aceste ramuri, pentru a ocroti casă la vremuri grele și la furtună. Cei bătrâni mai spun că trebuie atinși copii cu ele că să crească mari cât salcia. La Paști, în Tamașești, la miezul nopțîi, sună clopotele pentru a chema credincioșîi la slujba Învierii, iar în ziua de Paști, după terminarea Sfintei Liturghii, se împarte “pască” – pâine și vin, care este pregătită de o familie pentru tot satul. Cei care împart “pască” sunt, de obicei, apropiații familiei, numai bărbați și care poartă pe după gât un ștergar cu motive populare. Un lucru interesant este acela că acești bărbați trebuie neapărat să se spovedească că să poată împărți “pască”. Sărbătoarea Rusaliilor – Rozalia – sărbătoarea rozelor la strămoșii noștri, este numită și Duminică cea Mare. În această zi credincioșii participa după terminarea Sfintei Liturghii la frumoasă procesiune ce se face în țărînă. Aici se împletesc cununi din spice de grâu, care se aduc la biserică sau se așează la diferite troițe pentru asigurarea recoltei îmbelșugate în acel an. Se obișnuia în trecut ca, în ziua acestui praznic, pe masă fiecărui creștin, să fie varzăre, adică sucituri de aluat, având în mijloc brânză și mărar și îmbibate cu smântână.
La 24 iunie – Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul sau Sânzienele, dimineață, pe rouă, se culeg flori de sânziene, din care se împletesc cununi; câte una pentru fiecare membru al familiei. Ele se aruncă cu grijă pe acoperișul casei sau pe sură, spunând pentru fiecare numele celui căruia îi era destinată. Se crede că dacă cununița stă pe acoperiș, persoană respectivă va trăi mult, iar de se va întâmplă să cadă, viață îi va fi scurtă.
La Sântilie – 20 iulie, e bine să nu se săvârșească nici un lucru, pentru că, respectând această zi prin odihnă și rugăciune, Sfântul Proroc Ilie te ocrotește de fulgere și de trăznete.

Băștinașii din Tamașești și-au fixat istoria în balade, în geamătul surd al blestemului, al bocetului, în legănarea doinei, de dor și de înstrăinare, în colindă mioritică, ori în epistolă versificată în tâlcul legendelor ori în toponimia și onomastica atât de semnificative pentru continuitatea românească în acest sat. Creația populară orală, este manifestare plenară, reală a universului maramureșan și sălăjan, gravitând în același timp pe marile coordonate valorice ale tezaurului artistic românesc. În acest fel se realizează simbioză diversității în cadrul unitar al culturii milenare pe aceste meleaguri strămoșești. Colinda românească din Tamasesti nu este o noțiune statică, lipsită de viață. Ea circulă o dată cu colindătorii și duce din casă în casă fiorii credinței și ai tradiției, ține puternică legătură cu trecutul, cu ființă eternă a neamului. Scânteind pline de taină în salbă tradițiilor și obiceiurilor strămoșești, colindele grăiesc din adâncimi de veacuri despre bogăția și bunătatea sufletului românesc, izvoditor de frumuseți.
Pe aripile tradiției orale ne-au parvenit elemente de sorginte arhaică, ca și unele de dată mai recentă: povești înfricoșătoare despre năvălirile tătare, alături de legende despre Pintea Viteazul și despre un haiduc pe nume Băbaica, care a trăit într-un sat învecinat. Până astăzi, un loc anume din pădure poartă numele acestui haiduc. Cei dăruiți cu har poetic, consemnează în mici cronici rimate biruintele zeilor, dar și apucăturile rele ale oamenilor. Setea de cântec este plastic mărturisită:

Cântecele de vitejie, doinele, baladele, bocetele sunt că niște coarde măiestre, prin care s-a cântat de-a lungul veacurilor credință locuitorilor din acest sat, în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, optimismul sau robust, dragostea de om și de viață, umanitarismul sau dorul inimii după vremuri mai bune, mai luminoase mai pline de dreptate și libertate. Prin toate s-a talazuit sufletul moșilor și strămoșilor, precum de la cântec la doină și de la doină la colinde și înapoi iarăși la cântec. În Tamașești s-au păstrat până astăzi, fără schimbare, colinde vechi, care se mai cânta de către bătrânii satului și care le-au învățat de la moșii și strămoșii lor. Iată o colindă de Crăciun din Tamașești:

-“Nu-i tot Paște și Rusale” (Oamenilor nu le poate merge bine tot timpul)
-“Parcă s-o băgat în pământ” (Despre un om sau un lucru pe care nu-l găseșți când îți trebuie)\
-“Așchia nu sare departe de tăietor” (Adică nu-i de mirare că fiul îi seamănă părintelui)
-“Și-ar bea și molitva” (Despre un bețiv împătimit)
-“Din coasă ruginită nu faci sabie ascuțită” (Cine este rău, e rău)
-“Ăla-i cu legea-n straiță” (Oricând te poți aștepta să-ți facă vreun rău)
-“Știe una că mutul” (Despre un om încăpățânat)
-“I s-a dus norocul pe pluți” (A pierdut un prilej fericit)
-“L-o adus pe dracul în casă” (Feciorul care n-a nimerit în căsătorie)
-“Mănâncă de două ori dintr-un ou” (Zgârcitul)
-“Lasă-l că-i cu două fețe” (Omul nestatornic, mincinos).